Despre Noi

Cine Suntem Noi?

  • Insolpedia este o echipă de profesioniști, care mizează pe o perspectivă diferită în materia insolvenței, prin dezvoltarea și promovarea unei culturi de salvare a afacerilor care se află în dificultate.

 

  • Membrii echipei sunt specializați în drept comercial, cu precădere în materia insolvenței, dar și în domenii adiacente precum drept civil și de procedură civilă, contabilitate, gestiune, fiscalitate și management. Pentru a face față provocărilor de zi cu zi, dar și pentru a fi la curent cu cele mai noi și importante modificări legislative, echipa se specializează continuu, prin participarea la conferințe și cursuri de specialitate, atât în România, cât și în străinătate.

 

  • Insolpedia I.P.U.R.L. este membră a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (U.N.P.I.R.) din 2018, înscrisă în Registrul Formelor de Organizare, ținut de Secretariatul general al U.N.P.I.R., sub nr. RFO 0969. Obiectul unic de activitate este exercitarea profesiei de practician în insolvență. Activitatea Insolpedia I.P.U.R.L. se desfășoară în conformitate cu Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și Codul de etică profesională și disciplină al U.N.P.I.R., precum și cu O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

 

  • Insolpedia I.P.U.R.L. este membră Insol Europe – organizație europeană de profesioniști specializați în insolvență și reorganizare a afacerilor – ceea ce ne asigură o bună cunoaștere a perspectivei europene în materia insolvenței.

CE NE-AM PROPUS?

  • Credem că fiecare afacere este unică. Forma societății, obiectul de activitate, numărul asociaților/acționarilor și al salariaților, numărul și natura contractelor în derulare, contextul economic, financiar și fiscal sunt doar câteva elemente care diferențiază afacerile între ele și creează unicitatea fiecăreia.De asemenea, credem că este firesc ca orice afacere, pe durata existenței sale, să se confrunte cu dificultăți. Atunci când aceste dificultăți sunt de ordin financiar, reacția timpurie a persoanelor din conducere este vitală pentru supraviețuirea afacerii și prevenirea falimentului.Astfel, pentru că fiecare afacere este unică, procedura de prevenire a insolvenței ori de insolvență este, la rândul său, unică. De aceea, managementul personalizat în afacerile care se confruntă cu dificultăți financiare ori insolvență nu este o opțiune, ci o necesitate.Toate acestea ne motivează să privim ca o provocare fiecare caz de prevenire a insolvenței ori de insolvență și să oferim soluții adaptate fiecărei afaceri, în funcție de gradul de dificultate financiară cu care se confruntă.Ne-am propus să recreăm echilibru în afacerea aflată în dificultate, dar și să maximizăm rata de recuperare a creanțelor creditorilor, astfel încât impactul unei proceduri de prevenire a insolvenței ori de insolvență să fie cât mai redus pentru toate părțile implicate.Pe termen lung, ne-am propus să popularizăm procedurile de prevenire a insolvenței în mediul de afaceri, să facem cunoscute beneficiile lor și să ne configurăm ca o societate profesională de referință, ce vine în sprijinul afacerilor aflate în dificultate

VIZIUNEA NOASTRA

În ultimii ani, combaterea stigmatului insolvenței a fost asigurată de reforma națională și de cea europeană pe plan legislativ. Adoptarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și adoptarea noului Regulament european (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență au adus modificări și îmbunătățiri ale actelor normative anterioare, punându-se în același timp accent pe salvarea afacerilor viabile și, implicit, pe evitarea falimentului.Din cele patru tipuri de proceduri de prevenire a insolvenței și de insolvență, guvernate de Legea nr. 85/2014, trei proceduri privesc salvarea afacerii aflate în dificultate sau insolvență. Cu toate acestea, cea de-a patra procedură, respectiv falimentul, este cea mai frecventă modalitate de rezolvare a dificultăților financiare/insolvenței, chiar și în cazul unor afaceri care prezintă potențial de redresare.Echipa Insolpedia intenționează să arate că insolvența nu este sinonimă cu falimentul, acesta din urmă fiind aplicat doar afacerilor care nu mai pot fi salvate, ca o ultimă soluție. Totodată, se intenționează încurajarea debitorilor în accesarea procedurilor de prevenție și promovarea avantajelor acestora din urmă printre creditori. Suntem de părere că ajutorul și sprijinul pe care le putem oferi în procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență aduc valoare adăugată mediului de afaceri.